Victorie în materie de urbanism la Curtea de Apel Alba Iulia
Victorie în materie de urbanism la Curtea de Apel Alba Iulia
Drept Administrativ

Victorie în materie de urbanism la Curtea de Apel Alba Iulia

O primă și importantă victorie în acest an, într-un dificil litigiu de drept al urbanismului! După o primă confirmare a raționamentului nostru juridic de către Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat recursul autorităților administrației publice din municipiul Sibiu împotriva sentinței primei instanțe.

Se stabilește astfel cu titlu definitiv că, în cazul documentațiilor de urbanism de tip P.U.Z., întocmite pe cheltuiala unui particular și avizate spre neschimbare de către Ministerul Culturii, primarul nu poate interveni și modifica indicatorii urbanistici, fiind obligat să pună documentația ca atare în dezbaterea consiliului local.

Suntem foarte bucuroși că, la capătul unui efort de doi ani și jumătate, am obținut sancționarea unui comportament vădit nelegal al autorității publice și am redat investitorului speranța că va putea realiza în cele din urmă edificiul pe care și-l dorește și care, cu siguranță, va îmbunătăți patrimoniul arhitectural contemporan al Sibiului.

← Înapoi la Noutăți